ECHIPA NOASTRĂ
Am pornit acest proiect, MIRAVELI EDUCATION, din dorința de a oferi un concept educațional inedit și complex. Profesionalismul și experiența acumulată în mediul educațional, dorința de a lucra împreună cu copiii și adolescenții, m-au ajutat să creez un mediu armonios care să ofere o educație înaltă.
”Educația e cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)
Vă aștept cu drag la ȘCOALA DIN MANSARDĂ!
“Pe copii trebuie să-i asculți și să-i înțelegi, înainte să încerci să îi faci să te asculte și să te înțeleagă ei pe tine!”(Violeta Avram)
În ziua de azi nu mai e îndeajuns să vorbești despre informație și atât, trebuie să te adaptezi activ la modurile de învățare pe care și le formează fiecare elev. În același timp consider că este mai mult decât necesar să predai subiectele într-un fel interesant și serios, lipsit de repercursiuni emoționale negative. Elevul trebuie implicat, nu lecturat. (Dima Sebastian-Constantin)
”În noi toți se găsește talentul artistic, dar mai ales în copii, acesta trebuie doar exploatat. Îndrumarea celor mici către arta de orice fel ajută la dezvoltarea personală și ptofesională, mai târziu. Prin teatru reușim să ieșim din zona de confort, ne expunem și astfel descoperim în copiii noștri părți ale personalității care până nu demult stăteau latente.
Muzica și implicit pianul contribuie la o dezvoltare cerebrală unică, nu degeaba marile genii ale istoriei au studiat câte un instrument muzical.
Încurajați-i pe cei mici să descopere secretele artelor și astfel, să se descopere pe ei înșiși.” (Ligia Ghilea – Nichitean)
Dorința unui profesor de a preda cât mai pe înțelesul copiilor și a crea un mediu plăcut, care stârnește interesul pentru educație, este la fel de importantă precum cunoștințele în domeniu. Consider că formarea caracterului în paralel cu învățarea constituie adevărata educație, așa cum a spus și Martin Luther King Jr.: “Intelligence plus character – that is the goal of true education.” (Isaia Elena)
ECHIPA NOASTRĂ
Am pornit acest proiect, MIRAVELI EDUCATION, din dorința de a oferi un concept educațional inedit și complex. Profesionalismul și experiența acumulată în mediul educațional, dorința de a lucra împreună cu copiii și adolescenții, m-au ajutat să creez un mediu armonios care să ofere o educație înaltă.
”Educația e cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)
Vă aștept cu drag la ȘCOALA DIN MANSARDĂ!
“Tot ceea ce am învățat până acum, doresc să transmit mai departe. Scopul meu este de a susține potențialul copilului când înregistrează atât eșecuri, dar și reușite. Numai așa copilul va căpăta încredere în forțele proprii și își va stabili obiective clare și precise după care se va ghida în viață.”(Puică-Dat Nadine-Viorica)
Copiii sunt diferiți, iar pentru a-i cunoaște și a-i înțelege este nevoie de dragoste, răbdare și empatie. Odată împletite cele trei, vei reuși să aduci armonie în fiecare activitate.
În ceea ce fac, mă implic cu seriozitate și interes, găsind mereu strategii optime de rezolvare a problemelor.
“Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.” (Antoine de Saint-Exupery)
Cel mai mult îmi doresc să-i fac pe copiii cu care lucrez să găsească plăcere în lectură şi studiu: să înceapă să realizeze aceste activități cu pasiune şi conştientizând că-i ajută cu adevărat. De asemenea, îmi propun să le dezvolt empatia şi dorința de a lucra împreună cu ceilalți. Şcoala nu trebuie să fie numai despre note şi reuşite la teste, examene sau concursuri, ci şi despre comunicare, colaborare şi înțelegere reciprocă (Cărtăleanu Iulia-Andreea)
Fiecare copil trebuie să se simtă bine în mediul din care face parte, de aceea respectul și încrederea sunt prezente în toate activitățile desfășurate.(Ionela Pop – cadru didactic cu experiență în educarea și îndrumarea copiilor de vârstă școlară mică)
Pentru a face ceva cu plăcere și dedicare, trebuie să iubim acel lucru. Scopul meu este să-i ajut pe copii, cât și pe adulți, să iubească ceea ce învață pentru a se putea implica cu totul. Atunci roadele vor fi pe măsură și potrivit personalității fiecăruia.
”Profesorul trebuie să fie dedicat și pasionat, reușind asftel să transforme procesul de învățare într-o experiență unică, dar și într-un joc permanent de a descoperi importanța limbilor străine. Obiectivul meu constă în a-l determina pe elev să conștientizeze rolul limbilor străine în formarea personalității sale.” (Talo Iudith Ernestina)
”Profesionalismul și dedicarea sunt principiile după care mă ghidez în procesul de predare-învățare. Acuitatea informației, răbdarea, perseverența, exercițiul, conștiinciozitatea, dar și un mediu plăcut, prietenos și creativ cred că sunt cele care încurajează atingerea potențialului maxim al elevului ca intelect și ca persoană unică.”(Eliza-Adelina Purcaru)
De cele mai multe ori tindem să ne îndreptăm atenția doar spre destinația unei călătorii și să ignorăm frumusețea călătoriei înseși, la fel este și în cazul educării celor mici. Astfel că, rolul nostru, aici la Miraveli este de a-i transpune pe elevi într-o frumoasă călătorie a învățării, presărată cu activități, noi prietenii și cel mai important, cu o mulțime de cunoștințe noi. (Ștefan Teodora-Andreea)